joi, martie 14

Pecetea USB


De mai multa vreme se tot aude prin târg că Google vrea să revoluționeze modul de utilizare a parolor și că ar lucra la „bijuterii” care să incorporeze chei USB sau inele care să emite semnal wireless. Am citit mai de mult pe Realitatea.net si acum Yoda reia subiectul.

Toată această poveste mă duce cu gândul la vremuri de demult și parcă îl și văd pe Ștefan cel Mare cu inelul punând sigiliul pe o misivă către Baiazid. Vă dați seamă, în câțiva ani, poate chiar luni, și noi vom sigila un PDF securizat cu inelul, cercelul sau pandantivul...

Îmi și imaginez că în curând inelul de logodnă cu diamant va fi uitat, locul lui fiind luat de inelul de logodnă de 16 Gb și cu autentificare wireless, iar domnișoarele proaspăt logodite se vor întâlni admirându-și degetele frumos împodobite, lăudându-se nu cu karatele ci cu mega sau giga!

Totși, proiectul îmi pare extrem de plauzibil de altfel, la fel și de utilă, fiindcă astfel nu poți să nu mai ții minte parola (e drept o poți uita, de exemplu pe polița de la baie) și nici nu îți mai poate fi spartă (cel puțin nu atât de ușor la început) dar apare și partea proastă, fiindcă îți poate fi furată „parola” pur și simplu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu