duminică, mai 22

In orasul anvelopelor


Am ajuns in Clermont Ferrand, orasul din care a pornit Michelin, intr-o duminica noapte, pe la 10. Aeroportul era semipustiu si nu extrem de aratos, parca arata mai bine cel din Cluj Napoca. In fata aeroportului, o coloana de taxiuri ma astepta, iar din unul din ele a coborat taximetristul, m-a salutat, mi-a luat bagajele si am plecat spre hotel. Pe geamul taxiului am vazut muntii inverziti ce inconjoara orasul, iar de la taximetristul, intr-o engleza extrem de buna pentru un francez, am aflat ca cel mai inalt varf ce se vede este de fapt un vulcan, Puy de Dome. In cele din urma am ajuns in fata hotelului nu prea instelat, in care urma sa ma cazez. In Franta, in weekend, nu prea se lucreaza. Asa ca hotelul nu avea receptionist, iar eu, cu codul primit pe mail la rezervare, trebuia sa intru. Dupa vreo 10 minute in care cautam si nu gaseam ba intrarea in hotel, ba tastatura unde trebuia introdus codul de acces, am reusit sa patrund in receptia goala. Aici, din panoul cu chei trebuia sa imi vad numele si sa imi iau cheia de la camera. Doar ca, francezii se pare ca sunt extrem de economi, asa ca receptia avea senzor de lumina, iar eu, inalta cum sunt, nu reuseam sa declansez sensorul cand ma apropiam la o distanta suficient de mica incat sa pot citi… Asa ca, dupa vreo 20 de minute de cand coborasem din taxi, am reusit sa ajung in camera ce ma gazduieste.
Este o camera micuta, dar aranjata. Cladirea in care ma aflu, pe semne nu a fost gandita initial a fi hotel, caci camera mea are o usa blocata, ce da in una din camerele alaturate. Incepusem sa vad dezantajele numarului scazut de stele… Macar am internet wireless, cina si mic dejun. In plus, camera arata decent, iar daca podeaua intregului hotel nu ar fi fost atat de zgomotoasa, probabil ar fi fost extrem de multumitor, din perspectiva raportului calitate-pret.
Apoi au urmat 5 zile de traininguri, incheiate cu binecuvantarea dea a avea internet si a putea lua legatura cu cei de acasa, din Romania si Moldova. Nu stiu cum ar fi fost fara. Si asa, cred ca in fiecare seara am spus de cel putin 10 ori abia astept sa ma intorc acasa. Weekendul a fost liber, din pacate a trebuit sa mi-l organizez singura. Sambata a fost zi de plimbare, shopping si relaxare. Am cotrobait pe strazile din Clermont Ferrand ce imi aduc aminte de zona centrala din Brasov si Sibiu. Orasul are o arhitectura unitara, poate nu are cladiri noi, dar eu una nu am vazut nici o cladire de sticla. Fiecare cladire se potriveste perfect cu cea de alaturi si cu orasul ca intreg. Majestuasa, pe varful unei coline, La Cathédrale Notre Dame de l’Assomption de Clermont vegheaza asupra intregului oras, turnurile ei fiind un reper pentru mine cel putin. Catedrala este una in stil gotic, aducandu-mi inca odata aminte de Brasov, de Biserica Neagra.
Fiindca sunt in orasul Michelin, aici tramvaiul nu are 2 sine si roti metalice, ca cel din Bucuresti, ci o singura sina si roti cu anvelope. Desi exista o singura linie de tramvai, acesta arata extrem de interesant, semanand mai degraba cu un metrou si fiind extrem de silentios, nu ca tramvaiul 5 ce zguduie blocul in care stau. Daca tot am ajuns la transport, ei bine in Clermount am vazut un Duster si cateva Sandero, Dacia fiind cea mai vanduta marca straina din Franta, parca. Din pacate, nici un Logan, dar mai am timp pana plec. Oricum, taxiurile nu sunt Dacii, ci masini frantuzesti.
Sambata am hoinarit prin oras, pe strazile adiacente a ceea ce mi-a parut a fi centrul vechi din Clermont Ferrand, ce ajung in Place Delille. Aici se alfa tot felul de magazine cu imbracaminte si acesorii, un soi de Calea Victoriei si Magheru. Globalizarea insa si-a spus cuvantul, caci, majoritatea marcilor prezente aici sunt si la noi. Ceea ce mi s-a parut destul de diferit, a fost mall-ul. E drept, in Romania, intr-un oras de dimensiunile Clermont-Ferrand-ului, probabil nu se alfa nici un mall. Cel de aici este destul de inghesuit, cu etaje joase si cu un design spartan, fiind probabil una din cele mai noi cladiri, dar si mai disonante fata de celelelalte.
Dumnica in schimb, a fost o zi prea trista, moarta. Orasul era aprope pustiu, magazinele si restaurantele erau inchise, iar cele ce nu, aveau in general program pana pe la pranz. Linistea a fost cuvantul ce descrie cel mai bine aceasta zi. Singurele care duminca dimineata le-am gasit deschise, au fost un mini-Carrefour, ce avea logoul si numele brandului scrise cu verde, care avea duminca avea program pana la 13, iar in rest, pana la 22. Ei bine, daca la mini-Carrefour logoul era verde, la McDonalds nu era decat logoul, binecunoscutul M galben, iar numele lipsea cu desavarsite, culoarea rosie era destul de pala si nu atat de mult afisata ca in Mc-urile din Bucuresti. Desi complet diferit de McDonalds-urile de la noi, am fost extrem de surprinsa cand, intreband daca vorbeste engleza, mi s-au cerut scuze ca nu. Iar politetea de care a dat dovada tipa de la Mc, nu am intalnit-o doar la cel mai mare lant de fast-fooduri din lume, ci si prin alte magazine si in interactiunea cu alti oameni. Legat de oameni, Clermont-Ferrand pare a fi un oras multicultural, pe strazi intalnind destul de multi africani si asiatici.
Ce am realizat aici este ca intr-adevar francezii au inventat gatititul si ca imi place la nebunie mancarea lor (mai putin friptura de vita, de care fusasem avertizata ca va fi carne cruda si nici macar nu am incercat-o). Pana si mancarea de la cantina de la munca este extrem de buna si prezentata intr-un mod ales, aratand delicios, dar este si cu vreo 3-4 euro mai scumpa decat in cantina de la S-Park, care fie vorba intre noi, nu este chiar ieftina.
Abia astept sa ajung acasa. Doar ca azi am aflat ca dragul de vulcand din Islanda a erupt iar, si acum am emotii sa nu ajung sa dorm prin aeroporturi…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu